Iris Apartments este o locație pe plajă în localitatea Furka. Dispune de șase apartamente duble foarte confortabile, ordonate și curate, pentru 2-4 persoane. Curtea este plină de vegetație și jucării pentru copii, există și un grătar de cărămidă, precum și o părgolă acoperită cu bănci și masă. Toate acestea fac această cazare o alegere ideală pentru o vacanță frumoasă în familie.

Piața, brutăria și măcelăria sunt la 50 de metri distanță, iar centrul este la aproximativ 600 de metri.

Apartamentele (50 m2) au vedere laterală la mare și sunt amplasate la parterul înalt și la etajul 1. Au două dormitoare, fiecare cu o pat francez, iar în sufragerie mai este o canapea extensibilă. Capacitatea maximum este de patru persoane (eventual cinci, în cazul unei familii cu trei copii mici). Proprietara dorește ca oaspeții să se odihnească bine și să doarmă frumos, așa că a echipat dormitoarele cu saltele și perne anatomice. Fiecare apartament are două terase confortabile cu un set de mobilier pentru ședințe, iar terasa din față este acoperită cu o tendă, în timp ce terasa din spate beneficiază de umbră prin vegetația din curte.

Apartamentul cu o suprafață de 70 m2 dispune de două dormitoare, unul cu un pat francez, celălalt cu două paturi pentru o persoană, o cameră de zi cu o canapea extensibilă și o bucătărie cu o zonă de luat masa, precum și două balcoane, unul cu vedere la grădină și celălalt oferind o vedere unică la mare.

Apartamentele sunt dotate cu aer condiționat, internet, televizor, plase de insecte și uscător de păr. Bucătăriile sunt complet echipate, având veselă necesară, frigider, aragaz mic cu cuptor în apartamentele mai mici și aragaz mare cu cuptor în cele mari, ceainic electric, prăjitor de pâine și cafetieră, iar în băi sunt căzi cu perdea.

Curățenia se face zilnic, iar schimbarea lenjeriei și a prosoapelor la fiecare trei zile (după necesitate, și mai des).

În timpul orelor de liniște, de la 15 la 17, grătarul poate fi utilizat, dar pentru a nu deranja oaspeții din apartamentele vecine, gazda obișnuiește să solicite servirea mesei în apartament. De asemenea, nu este permisă adunarea în apartamente. Dacă oaspeților le vine cineva în vizită, pot sta în părgolă și eventual pot utiliza șezlongurile de pe plajă (numai dacă nu îi împiedică în a ocupa locurile altor oaspeți obișnuiți).

Deoarece cazarea se află pe plajă, fiecărui oaspete i se asigură un șezlong și o umbrelă pentru două șezlonguri. Marea este puțin adâncă și adâncimea crește treptat.

În fața complexului există un loc de parcare, dar în timpul sezonului poate fi aglomerat dacă este utilizat și de persoanele care au venit în sat să facă o plimbare și au parcat acolo.

Regulament intern:
- Nu sunt permise vizitele în interiorul unității de cazare, doar în spațiul exterior al clădirii și nu în timpul repausului zilnic.
- Doar oaspeților unității de cazare le este permisă utilizarea umbrelei de soare.
- În unitatea de cazare pot rămâne doar persoanele care fac rezervarea și cheia nu este dată prietenilor, rudelor etc.
- Restul sumei se plătește la sosire.
- Nu este permisă utilizarea prosoapelor din unitatea de cazare pe plajă.

Dacă dumneavoastră și membrii familei dvs. iubiți cazarea de pe plajă, locuri mici și liniștite precum Furka, cu siguranță nu veți greși dacă alegeți confortabilele apartamente Iris pentru vacanța dvs.

În Ghidul nostru pentru Kassandra puteți obține mai multe informații despre localitatea Skala Furka.