Pleiades Apartments este o unitate de cazare relativ nouă care oferă oaspeților săi apartamente spațioase, parcare privată și o curte amenajată unde puteți găsi un grătar zidit și un spațiu comun pentru socializare. În apropierea cazării se află și un magazin, ceea ce reprezintă încă o avantajă.

Cazarea se află în Skala Potamia, la aproximativ 100 de metri de plaja cu pietricele, chiar lângă magazinul Albatros. De plaja cu nisip vă desparte o distanță de aproximativ 200 de metri. Centrul se află la o distanță de zece minute de mers.

Pleiades Apartments este un complex construit în anul 2008 și este format din cinci clădiri complet separate, având în total 10 apartamente.

Apartamentele sunt compuse din două camere, un dormitor cu pat matrimonial și o bucătărie cu zona de luat masa și două paturi de o persoană (sau canapea extensibilă). Acestea dispun de două terase spațioase, bucătărie, baie, internet WiFi, aer condiționat și televizor. Sunt foarte confortabile (de până la 45m2), curate și modern echipate, iar mobilierul este de calitate și nou.

Singurul apartament cu patru locuri, situat la subsol și fără terasă, este menționat pe site-ul nostru ca 4 Bed Apartment (2+2), Semi Based.

Curățenia, schimbarea lenjeriei de pat și a prosoapelor se fac la fiecare trei zile.

Această unitate de cazare dispune și de parcare privată, dar sunt disponibile doar patru locuri de parcare.

Accesul la cazare este foarte ușor, trebuie doar să coborâți până în centrul localității, să faceți stânga (în dreptul magazinului de suveniruri de la colț) și să mergeți înainte până când, pe partea stângă, veți vedea Pleiades, chiar lângă magazinul Albatros.

Dacă doriți o cazare de calitate, foarte aproape de plajă și de toate facilitățile, atunci Pleiades Apartments este o alegere excelentă.

În Ghidul nostru pentru Thassos puteți găsi mai multe informații despre Skala Potamia.