Insula Corfu este un loc renumit la nivel mondial în Marea Ionică și o destinație frumoasă pentru vacanță. Pentru turiștii sârbi, Corfu reprezintă un loc special. Descoperiți profunda conexiune istorică dintre sârbi și Corfu și evenimentele cheie care au conturat această relație.

Chiar și acum, locuitorii mai în vârstă ai insulei Corfu, cu nostalgie în ochi, vă vor povesti detalii interesante despre sârbi pe Corfu, pe care le-au auzit de la strămoșii lor. Astfel, Kiria Poli, mătușa colaboratoarei noastre, cântând cântecul “Tamo daleko”, a împărtășit povestea despre bunicul său care a ajutat ofițerii sârbi să găsească osemintele camarazilor lor pe insula Vido. “Este o legătură adâncă și plină de multe emoții triste și frumoase, între locuitorii Corfu și sârbi”, a spus ea, privind în depărtare.

Desigur, printre oamenii noștri, Corfu este numit “insula salvării”.

Războaiele balcanice și începutul Primului Război Mondial

Conexiunea noastră indestructibilă cu Corfu va fi întipărită în memoria colectivă prin Primul Război Mondial și suferințele fără precedent ale sârbilor, precum și prin noblețea și bunătatea corfiotă.

Războaiele și suferințele s-au succedat cu mici întreruperi și acesta a fost unul dintre cele mai grele perioade pentru poporul sârb.

Deși Primul Război Balcanic s-a încheiat oficial prin Tratatul de la Londra din mai 1913, relațiile inter-balcane, din păcate, nu au fost permanent soluționate. Bulgaria a început același an Al Doilea Război Balcanic, iar grecii, sârbii și românii au luptat victorios împotriva sa.
Câteva luni mai târziu, granițele dintre Grecia, Serbia și Bulgaria au fost stabilite prin Tratatul de Pace de la București.

Cu toate acestea, pacea nu a durat mult, deoarece Primul Război Mondial a început deja în 1914.

Primul Război Mondial

Epuizați de Războaiele Balcanice, armata sârbă s-a confruntat cu noi inamici puternici când Austro-Ungaria și Germania au lansat o ofensivă în septembrie 1915. În septembrie 1915, armata sârbă a fost învinsă și Belgradul a fost ocupat în octombrie.

În iarna 1915-1916, armata sârbă a fost forțată să se retragă peste munții inaccesibili din Albania, pentru a evita distrugerea totală de către forțele inamice copleșitoare.

Forțele aliate din Salonic nu au putut ajuta Serbia în 1915 din mai multe motive cheie:

  • Reacție tardivă: Franța și Marea Britanie au trimis trupe prea târziu, care au ajuns abia în septembrie, prea lent pentru a sprijini armata sârbă.
  • Coordonare proastă: Lipsa unei strategii unice și slaba coordonare între aliați au împiedicat acțiuni eficiente.
  • Teren dificil și superioritate inamică: Terenul balcanic a fost dificil, iar Puterile Centrale, inclusiv Bulgaria, au avut avantaj militar și au tăiat liniile de aprovizionare.
  • Lipsă de forță: Deși a fost planificată o spargere pe Frontul Solun, aliații nu aveau suficiente trupe pentru o intervenție eficientă.

Din aceste motive, armata sârbă a rămas singură, lăsată la mânia inamicilor copleșitori.

În fața inamicului puternic hotărât să distrugă Serbia, nu a fost mult spațiu pentru manevră. Era vorba despre supraviețuirea pură.
Una dintre opțiunile luate în considerare a fost ca armata să se adune și să ofere ultima rezistență în Kosovo, fie pentru a se menține, fie pentru a se deschide drum. Lupta ar fi fost fără îndoială puternică și măreață, dar probabil zadarnică. Inamicul era mai numeroși și mai puternic. O altă opțiune a fost să se salveze armata, cu onoare și cu demnitate, și să se întoarcă, alături de aliați, refăcută și reorganizată, pentru o luptă decisivă.

S-a hotărât ca armata să se salveze, cu onoare și cu demnitate, și să se întoarcă, alături de aliați, refăcută și reorganizată, pentru o luptă decisivă.

Decizia istorică de retragere a fost justificată de Comanda Supremă prin ordinul numărul 24791, din 25 noiembrie 1915: „A venit momentul când, din circumstanțe, suntem obligați să ne retragem prin Muntenegru și Albania… Capitularea ar fi fost cea mai rea soluție, deoarece statul ar fi fost pierdut… Singura salvare din această situație este retragerea pe coasta adriatică. Acolo, armata noastră se va reorganiza… și vom reprezenta din nou un fapt cu care aliații vor trebui să se confrunte. Statul nu și-a pierdut ființa, el încă există, chiar și pe pământ străin, atât timp cât există acolo un stăpânitor, există și statul și armata, oricât de puternică ar fi”.

Decizia a fost considerată mai onorabilă decât opțiunea de a fi capturat sau forțat la o capitulare rușinoasă.

Golgota albaneză: Drumul prin suferință

Golgota albaneză este numele dat uneia dintre cele mai tragice și crude retrageri din istoria poporului sârb.

“Cu armata a plecat și un număr mare de refugiați care, în această călătorie dureroasă și înfricoșătoare, în târziul toamnei, peste crăpăturile acoperite de zăpadă, pe drumuri neumblate și pe poteci de capre, transformau aproape într-o paradă a disperării. Cădeau de oboseală, de foame, de frig, de ambuscade arnăuțe. Salvau doar golul vieții. Dar și credința și speranța. În trecutul nostru nu există o scenă mai tristă decât aceasta, dar, în esență, niciuna mai măreață. A părăsi patria, călcată de dușmani, în aceste condiții, și totuși să crezi profund în victoria și învierea ei, acestea, cu adevărat, nu sunt exemple obișnuite în istorie, nici astfel de generații nu au fost dintr-un țesut moale!” (Vladimir Ćorović, Istoria poporului sârb, p. 584)

La capul acestei coloane triste călărea însuși regele Petru I, iar după el mergeau guvernul, cabinetul… Purtau tot ce era important din lucrurile de stat pe care le puteau lua, dar nu au putut lua tot…
În spatele regelui și a cabinetului mergea armata. Tunurile erau trase de căruțe cu boi, iar după ele, încet, purtând un pic de mobilier, mergea și populația. A fost cea mai tristă procesiune din istoria noastră.

Este interesant faptul că guvernatorul Băncii Naționale purta un pachet și îl păzea personal, ca pe cea mai prețioasă lucrare din lume. Nu era vorba despre tezaurul statului, așa cum ar fi crezut mulți. În mâinile sale era ceva mai prețios decât atât - Evanghelia lui Miroslav.

Retragerea a fost extrem de dificilă din cauza iernii, a munților de nepătruns, a foametei, a bolilor și a atacurilor constante ale bandiților albanezi și a forțelor inamice. Armata, civilii și răniții au mărșăluit prin zăpadă, noroi și trecători montani, fără suficientă hrană, îmbrăcăminte sau medicamente. Au trecut prin râuri periculoase, adesea mergând prin ploaie și frig.

Un număr mare de soldați și civili nu au supraviețuit acestei călătorii oribile; conform raportului oficial al ministrului apărării, au murit peste 243 000 de soldați, ofițeri și civili.

Cărți care descriu Golgota albaneză

Deoarece acesta este unul dintre cele mai importante momente din istoria noastră, crucial pentru supraviețuirea statului, considerăm că este util să oferim o listă de cărți care descriu acest eveniment, în cazul în care cineva dorește să citească mai mult despre el.

  • Vladimir Ćorović, Istoria poporului sârb, Glas srpski, 1997.
  • Čedomir Popov, Marea Serbie - mit sau realitate, Catena Mundi, 2022.
  • Andrej Mitrović, Serbia în Primul Război Mondial, Srpska književna zadruga, 1984.
  • Grupul de autori, Prin Albania 1915 – 1916, Album și album de comemorare cu ocazia celei de-a cincizecea aniversare a perforării Frontului Solun. Belgrad: Prosveta – Asociația posesorilor de medalii albaneze, 1958.
  • Jurnalul victoriei: Golgota și învierea Serbiei 1915 - 1918, Vol. 1,2 și 3. Editori: Silvija Đurić; Raša Perić; Vidosav Stevanović, IRO Belgrad/ TIZ “Zrinski, 1990

Sosirea sârbilor pe Corfu

Când au ajuns în cele din urmă pe malul adriatic, toți supraviețuitorii erau într-o stare extrem de dificilă, total epuizați, înghețați, neuhraniți și bolnavi.

Forțele aliate (în mare parte franceze și italiene) au organizat evacuarea supraviețuitorilor pe insula grecească Corfu.

În acest scop, unitățile franceze de „vânători alpini” au ocupat insula Corfu a Greciei neutre, fără nicio rezistență din partea autorităților și a locuitorilor. Între 18 ianuarie și 21 februarie 1916, 43 de mari nave de transport ale aliaților au evacuat resturile armatei sârbe și mii de civili în porturile Gouvia, Corfu și Moraitika, iar ultima navă a sosit în aprilie 1916.

Aproximativ 150.000 de refugiați sârbi s-au adunat în tabere improvizate pe partea estică a insulei.

Insulele Lazaret și Vido: Simboluri ale tragediei corfiote

Inițial, nu exista o organizație pentru primirea lor, motiv pentru care au fost lăsați în aer liber, fără hrană și adăpost, expuși frigului, ceea ce a dus la moartea în masă din cauza dizenteriei și a bolilor respiratorii.

Italienii și francezii credeau că armata sârbă, așa cum fusese și în iarna 1914 și 1915, suferea de tifos - ceea ce nu era adevărat. Temându-se de tifos, s-au organizat triaje foarte riguroase ale bolnavilor pe micul insulă Lazaret, vizavi de port.

Gândind că armata sârbă ar putea deveni sursă de infecție pentru locuitorii insulei, aliații au început să transfere pe insula Lazaret soldații sârbi și civili bolnavi.

Cazurile cele mai grave au fost transferate pe insula Vido pentru a fi izolate de soldații care erau într-o stare de sănătate mai bună.
Mica insulă Vido, aproape de orașul Corfu, pe care grecii o numeau “insula șerpilor” a devenit personificarea întregii tragedii corfiote.

Deoarece aici erau cei mai grav bolnavi pentru care nu exista leac, insula a devenit ultima oprire pe acest drum lung și eroic.

La început, erau îngropați în gropile de pe țărmul stâncos al insulei, iar mai târziu, trupurile lor erau așezate din barcile sanitare în adâncurile Mării Ionice.

Nu era loc suficient pe insula Corfu pentru cei decedați, motiv pentru care va rămâne în memorie gestul țăranului grec Giannis Giannoulis care a permis îngroparea soldaților sârbi pe câmpul său. Trupurile au fost exhumate după Primul Război Mondial și transferate în cripta de pe insula Vido, dar acest om nobil, cum spun unele surse, în semn de respect față de victime, nu a mai lucrare niciodată pământul acolo.

Groapa albastră

Poetul Milutin Bojić, care și el a fost martor, a consacrat cel mai tragic act al dramei de război sârb în poezia Groapa albastră. Mulți susțin că se află între Vido și Corfu, cu toate acestea locația exactă nu este cunoscută deoarece jurnalul unei nave sanitare franceze a fost distrus.

Stați, galere imperiale! Să vă încetiniți pașii puternici! 
Treceți cu pași ușori!
Păstrez cu mândrie un serviciu funerar în timpul nopții terorii
Peste această apă sacră…

Viața sârbilor pe Corfu

La început, doar ofițerii aveau voie să meargă în orașul Corfu, în timp ce soldaților le era interzis contactul cu localnicii. Mai târziu, aceasta s-a schimbat, deși aliații încă erau îngrijorați de bolile contagioase.
Cu toate acestea, soldații găseau modalități de distracție chiar și în afara orașului, înainte de a se recupera și a pleca pe Frontul Solun.
Se scăldau în mare, socializau pe plajă, cântau, dansau, sărbătoreau zilele de naștere și sărbătorile lor. Într-un astfel de moment s-a născut chiar și cântecul “Tamo daleko”, ca o expresie a tristeții pentru patria părăsită.

Memoria soldaților și oamenilor sârbi trăiește printre locuitorii din Corfu. Chiar și astăzi, după cum ne-au spus turiștii, există case, adânc în interiorul țării, care au ușile larg deschise pentru sârbi.

Corfu: capitala temporară a Serbiei

Februarie 1916 a găsit Serbia sub ocupația austriecilor și bulgarilor. Guvernul lui Pašić, împreună cu mulți membri ai parlamentului și a cartierului general al armatei, a decis să se stabilească la Corfu până la sfârșitul războiului, în 1918. În mod neoficial, Corfu a devenit capitala Serbiei timp de doi ani.

Clădirea Teatrului Municipal a găzduit Adunarea Națională, în timp ce Guvernul a fost găzduit în hotelul „Bella Venezia”. La 1 noiembrie 1917, prim-ministrul Greciei de atunci, Eleftherios Venizelos, a apărut în Parlamentul sârb, declarând în aplauze că va ajuta cu toate mijloacele de care dispune. O pagină importantă a istoriei politice a Serbiei a fost scrisă pe Corfu.

Declarația de la Corfu: primul pas către crearea Iugoslaviei

Drama poporului sârb a sensibilizat Comitetul iugoslav de la Londra și președintele acestuia, Ante Trumbić, sa întâlnit la Paris cu prințul Alexandru I Karađorđević.
Câteva luni mai târziu, la 20 iulie 1917, Guvernul exilat al Serbiei și Comitetul iugoslav au semnat și publicat „Declarația de la Corfu”, prin care sârbii, slovenii și croații și-au exprimat voința de a se uni într-un singur stat național. Proclamarea creării unui nou stat a fost făcută de regentul Akeksandar I Karađorđević, la 1 decembrie 1918, în numele tatălui său, regele Petru I, sub numele de Regatul sârbilor, croaților și slovenilor.

Casă sârbească în Corfu

Pe lângă instituțiile politice și militare, pe Corfu au funcționat și o școală primară și un liceu, iar ziare sârbești au fost tipărite. Au fost publicate și publicații politice, științifice și literare, cu scopul de a sensibiliza publicul.
Astăzi, istoria poporului sârb, din septembrie 1915 până la sfârșitul războiului din 1918, este prezentată în detaliu în Casa Sârbească prin fotografii, documente și alte exponate. Este deschis pentru vizite între orele 09:00 și 14:00.

Casa sârbească este o clădire cu trei etaje construită în stil neoclasicism, în strada Moustoksidi nr. 19, în „inima” orașului vechi Corfu, pe care Municipiul Corfu l-a donat sârbilor, aducându-le un omagiu istoriei și legăturilor puternice forțate pe „Insula Mântuirii”.

Mausoleul - osuar de pe insula Vido

Mausoleul - osuarul de pe insula Vido a fost construit în 1938, după proiectul arhitectului rus Nikolai Krasnov, și la ordinul regentului Alexandru I. În interiorul pereților de marmură se află 1.232 de casete cu oase de războinici care au fost îngropat în 27 de cimitire din Corfu, ale căror nume erau cunoscute. Oasele a 1.532 de războinici necunoscuți sunt îngropate în cele două buncăre din piatră laterale. Deasupra intrării în mausoleu se află o reproducere mare a monumentului albanez cu stema Regatului Iugoslaviei. Chiar lângă mausoleu se află o cruce mare de piatră, care reprezintă de fapt primul monument ridicat în 1923 în cinstea eroilor căzuți.
Sute de mii, dacă nu mai mulți, de sârbi vizitează acest monument în fiecare an. Sunt organizate tururi de vizitare a obiectivelor turistice din toată insula.

Există o barcă care merge spre insula Vido, iar cel mai bine este să vă alăturați excursiilor organizate însoțiți de un ghid turistic care va îmbogăți vizita cu explicații și fapte.

„Pe plaja din Gouvia din Corfu există o placă memorială dedicată primilor noștri soldați care au aterizat pe insulă în 1916 după ce au traversat Albania. Există încă vestigii vechi, zidite, ale acestui port. Merită vizitat.” este sfatul însoțitorului nostru.

Sfârșitul șederii sârbilor la Corfu

Frontul de la Salonic a fost spart în septembrie 1918, vestind înfrângerea Puterilor Centrale și victoria Antantei.
Potrivit unor surse, în Corfu au existat sârbi până la mijlocul anului 1919, când ultimii dintre ei s-au întors în patria lor.

Surse:
-Vladimir Ćorović, Istoria poporului sârb, Glas srpski, 1997.
- Albin Kučbach\, Sârbii în războiul balcanic\, Asociația Sârbilor „Nemanja”\, Bielefeld\, Germania\, 2020.
- Nemanja Mitrović\, jurnalist\, articol: Serbia\, Primul Război Mondial\, Golgota albaneză: Cum a aterizat armata sârbă pe Corfu - de la vârfurile înzăpezite la valurile mării\, 2021.

Suntem mereu aici pentru a vă ajuta să explorați Grecia! Urmăriți-ne pentru cele mai recente informații, sfaturi utile și experiențe autentice pentru a petrece o vacanță de neuitat în Grecia!

Cazările din Corfu

Avem peste 3,000 de unități de cazare disponibile. Alegeți cea potrivită pentru dvs. și familia dvs. făcând clic AICI.

Urmărește-ne pe rețelele sociale unde distribuim în mod regulat oferte exclusive, reduceri și aranjamente speciale pentru vacanțe în Grecia, precum și informații, sfaturi și știri utile.

Facebook: Nikana.gr
Instagram: @nikana.gr
Tiktok: nikana.gr
Grupul de Facebook: Live from Greece
Canalul YouTube @NikanaTravel
Scrieți-ne pe e-mail: nikana@nikana.gr
Site-ul nostru nikana.gr este principala sursă de informații despre Grecia în Balkan și în afara ei.