The Stone of Zeus Villa
The Stone of Zeus Villa se află pe malul nord-estic al peninsulei Kassandra, în pitorescul sat Afitos, care emană spirit mediteranean și te întoarce în vremurile trecute. Locația se află pe o colină de unde se poate admira o priveliște impresionantă asupra albastrului mării, la aproximativ 180m distanță de plaja cu nisip și pietriș la care se coboară pe o pantă.
La 1km distanță de locație se află un Lidl, iar primele brutării și restaurante sunt la o distanță de 1.8km, în centrul satului Afitos.
În cadrul acestei proprietăți de 200m², cu o capacitate maximă de 14 persoane, se găsește vila și un studio separat construit sub nivelul solului, dar datorită construcției în trepte, are o înălțime normală. Vila și studio-ul se închiriază împreună. Vila se întinde pe trei nivele și datorită pantei terenului, primul său nivel este, pe o parte, la subsol, iar pe cealaltă parte, la parter, unde se găsesc sufrageria cu un sofá pentru două persoane, două dormitoare cu paturi duble și o baie. La al doilea nivel, la parter, se află sufrageria cu două canapele, bucătăria și toaleta, în timp ce la al treilea nivel, la primul etaj, se găsește al treilea dormitor cu pat dublu și baie. În cadrul studioului care se întinde pe două niveluri, este disponibilă sufrageria cu o canapea pentru două persoane și un pat dublu la parter, în timp ce la subsol se află bucătăria și baia care nu sunt separate de uși. Oaspeților le stau la dispoziție o terasă și două balcoane de unde se poate admira o priveliște incredibilă asupra mării.
În cadrul acestei locații, oaspeților le sunt puse la dispoziție aer condiționat, internet Wi-Fi, TV cu ecran plat, mașină de spălat, două bucătării cu un frigider mare cu congelator și cuptor cu o plită cu patru sau două ochiuri, în timp ce doar una dintre ele are mașină de spălat vase, filtru de cafea și un aparat Nespresso pentru cafea. În această locație sunt disponibile un pat pentru copii, un scaun pentru hrană și jucării pentru copii. Este permisă șederea animalelor de companie mici cu acordul prealabil al proprietarilor și cu o taxă suplimentară.
Pe durata șederii lor, oaspeții sunt responsabili pentru menținerea igienei în locație, precum și pentru schimbarea lenjeriei și a prosoapelor. Pentru toate rezervările există o plată obligatorie pentru serviciul de curățenie la finalul șederii.
În curtea îngrădită și pavată cu o priveliște impresionantă asupra mării, oaspeții au posibilitatea să folosească piscina, șezlongurile și umbrelele, leagănul de grădină, zonele de ședere și grătarul.
În cadrul complexului există locuri de parcare private.
După ce treceți de localitatea Nea Fokea și porniți către Afitos pe drumul principal, la 1km după hotelul Cora Hotel & Spa veți vedea poarta la stânga pe care scrie Zeus - aceasta este intrarea în complex. Conduceți prin complex până la capăt, vila The Stone of Zeus este în ultimul rând care privește către mare, a patra de la stânga la dreapta.
Dacă căutați o cazare funcțională și confortabilă cu capacitate pentru mai multe familii sau grupuri mai mari, cu o priveliște asupra mării ce taie respirația și cu o curte elegant amenajată cu piscină pentru momente de socializare și relaxare de neuitat, atunci această cazare este alegerea perfectă.
În Ghidul nostru pentru Kassandra puteți găsi mai multe informații despre Afitos.
Comentariu