Just On The Sea 1 Villa se află la ieșirea din satul Palio spre Nea Iraklitsi. Dispune de acces direct la plaja de nisip, parcare privată, o verandă spațioasă cu vedere directă la mare și trei dormitoare separate.

Unitatea de cazare este situată la 3 km de centrul satului. Magazinul Miltos este la 1,4 km distanță, în timp ce Lidl în Nea Iraklitsi se află la 2,9 km distanță.

După cum am menționat anterior, apartamentul are acces direct la plajă.

Locuința (110m2) este situată la parter și poate găzdui maxim zece persoane.

Este compusă dintr-o cameră de zi cu bucătărie și masă de dining, trei dormitoare și două băi. Toate dormitoarele au câte un pat dublu, două dintre ele având și câte un pat simplu. În camera de zi se află o canapea extensibilă cu pat suplimentar.

Cazarea are patru unități de aer condiționat. Oaspeților li se pune la dispoziție internet WiFi gratuit, TV, uscător de păr, plase de țânțari și mașină de spălat. Bucătăria este echipată cu un aragaz cu patru ochiuri, cuptor mare, frigider mare cu congelator, cuptor cu microunde, fierbător, prăjitor de pâine și cafetieră. Băile sunt dotate cu cabine de duș, iar în una dintre ele se află și o saună. În incinta proprietății se află parcare privată, curte îngrădită și grătar comun. Animalele de companie sunt, de asemenea, binevenite contra cost și cu acord prealabil.

Oaspeții intră într-o unitate curată, după care sunt responsabili pentru întreținerea acesteia, în timp ce schimbarea lenjeriei și a prosoapelor se face la jumătatea șederii.

Apartamentul are o curte frumos amenajată cu verandă și o zonă de relaxare.

Locuri de parcare sunt garantate oaspeților.

Just On The Sea 1 Villa este alegerea perfectă pentru cei care doresc să se bucure de apropierea mării, înconjurati de familie și prieteni.

În Ghidul nostru pentru Kavala și Ghidul pentru Palio, puteți găsi mai multe informații.