Da li ați știut că nu doar bărbații au fost filozofi în Grecia antică? Deși niciuna dintre cărțile lor nu a supraviețuit, iar numele lor ne sunt în mare parte necunoscute, au existat multe filozofe grecești mari care iubeau înțelepciunea (philo - a iubi\, sophia - înțelepciune).

În text vom menționa câteva dintre ele ale căror influență a fost mare și care au fost menționate în lucrările unor filozofi cunoscuți ai vremii.

Femeile filozofi în Antichitate

Există referințe clare despre existența lor și influența pe care au avut-o asupra operelor unor dintre cei mai cunoscuți filozofi greci precum Platon, Pitagora sau Sokrat. Deși nu există dovezi clare, se consideră că datorită cunoștințelor sale, școala lui Platon a fost deschisă pentru femei atât ca eleve, cât și ca profesoare.

Themistoclea din Delfi, secolul VI î.Hr.

Themistoclea din Delfi (Θεμιστόκλεια), menționată uneori și ca Aristoclea sau Theoclea, a trăit în secolul VI î.Hr. Cunoscută pentru cunoștințele sale în matematică, a iubit în special geometria. Pitagora a numit-o profesoara sa și se crede că l-a învățat etică, geometrie și numere. Se crede că datorită ei școala pitagoreică a fost deschisă pentru femei atât ca eleve, cât și ca profesoare.

Theano, secolul VI î.Hr.

Theano s-a născut în anul 546 î.Hr. în Croton, un oraș elen din sudul Italiei. Ea deja era cunoscută pentru gândurile și teoriile sale, dar după ce a întâlnit celebrul Pitagora, a devenit eleva sa și mai târziu soția lui. A fost o mare matematiciană, astronom și cosmolog. Domeniul său de interes era armonia numerelor. Se crede că ea este responsabilă și pentru dezvoltarea teoremei despre armonia numerelor. Se consideră că a formulat teorema despre secțiunea de aur - “φ”, care a avut un rol important în descoperirea legilor fizice. După moartea lui Pitagora, școala și pitagoreicii au fost supuși persecuției politice. Se crede că Theano s-a mutat tocmai pe insula Samos cu un grup de discipoli, unde a continuat cercetările și conducerea școlii. Pe insula Samos, locul de naștere al lui Pitagora, se află o statuie dedicată lui Pitagora și pitagoreicilor. Locul unde se află monumentul a fost redenumit în 1955 în Pitagorion în onoarea lui și a lor.

Myia, secolul VI î.Hr.

Myia, cea mai cunoscută pentru lucrarea ei Scrisoarea Philis, a fost fiica lui Theano și a lui Pitagora, un cuplu de filozofi care a marcat secolul al VI-lea și a cărui activitate este semnificativă în dezvoltarea civilizației occidentale până în prezent. Myia, natural, a făcut parte din școala pitagoreică și a fost activă, iar în lucrarea Scrisoarea Philis, îi descrie prietenei sale pe nume Philis cum să crească un copil și să aibă grijă de el. Toate nevoile bebelușului trebuie să fie îndeplinite în conformitate și armonie. Îngrijitorul trebuie să fie moderat - comportamentul ideal pitagoreic. Ea recomandă moderarea în alimentație, îmbrăcăminte și igienă. Am spune că acestea sunt începuturile pedagogiei.

Aspasia, secolul V î.Hr.

Aspasia (gr. Ἀσπασία), născută în anul 470 î.Hr. în Milet, a fost una dintre cele mai educate și influente femei ale vremii sale. Socrate aprecia cunoștințele sale filozofice, iar mulți atenieni de seamă veneau la ea pentru influența sa intelectuală. Se crede că a fost centrul întâlnirilor gânditorilor și artiștilor din Atena, iar unele surse sugerează că a condus o școală pentru femei. Aspasia era foarte deschisă și radicală pentru vremea sa, ceea ce se reflectă în mod special în parteneriatul ei extramarital cu Pericle, văduvul, ceea ce era neobișnuit conform normelor sociale ale acelei perioade.

Informațiile despre viața ei provin din surse diferite, cum ar fi Platon, Xenophon și Aristofan, dar fiecare scrie despre Aspasia în contextul propriei culturi, ceea ce creează provocări în interpretarea vieții sale reale. Deși există puține date concrete despre viața ei, influența ei intelectuală în societatea ateniană nu este pusă la îndoială.

Ceea ce creează confuzie este modul în care este prezentată în comedia ateniană, unde este adesea portretizată ca o curtezană și ‘doamnă’. Această reprezentare face parte dintr-o atitudine largă față de femei în Atena, unde femeile erau adesea folosite ca simboluri ale temelor morale și tabuurilor sociale. Comedia acelei perioade avea un ton critic aspru față de politică, cu accent pe conotațiile sexuale. Trebuie să subliniem faptul că lucrările comediografilor din acea perioadă, cum ar fi lucrările lui Aristofan (precum “Norii” și “Lizistrata”), erau orientate politic, folosind satira ca modalitate de critică a normelor sociale. Datorită influenței sale semnificative în societatea ateniană, unii oameni de știință consideră că satira despre Aspasia a fost o încercare de a diminua influența sa reală. Din păcate, Aspasia nu este singura femeie care a fost caracterizată ca o curtezană din cauza influenței, inteligenței și ideilor sale, un exemplu fiind celebra Sapfo.

Hypatia, secolul IV d.Hr.

Hypatia din Alexandria a fost una dintre cele mai cunoscute filozofi și oameni de știință ai lumii antice. Născută în Alexandria, în jurul anului 360, într-o perioadă în care creștinismul începea să schimbe cursurile culturale și intelectuale ale lumii de atunci, Hypatia a reușit să devină o figură de frunte în domeniul matematicii, astronomiei și filozofiei.

Hypatia a fost eleva marelui matematician și filozof Theon din Alexandria, iar activitatea ei intelectuală a acoperit multe domenii. Ea a studiat și predat filozofia, în special filozofia platoniciană și aristotelică, în timp ce era activă și în astronomie și matematică. Unele dintre cele mai importante lucrări ale ei includ comentarii la lucrările altor mari gânditori ai vremii, cum ar fi Platon și Aristotel. De asemenea, Hypatia a lucrat la îmbunătățirea instrumentelor astronomice, inclusiv a astrolabului și sferelor armilare, ceea ce a avansat semnificativ astronomia vremii.

Este cunoscută pentru faptul că și-a întemeiat filozofia pe cercetarea rațională și dovezi empirice, iar învățăturile ei au atras mulți elevi și oameni de știință din diferite părți ale Imperiului Roman. Școala ei din Alexandria a fost un centru important pentru schimbul intelectual, unde s-au discutat probleme filozofice și științifice.

Cu toate acestea, Hypatia nu a fost doar o intelectuală; ea a fost și un simbol al luptei pentru păstrarea tradițiilor științifice și a libertății de gândire într-o lume care devenea din ce în ce mai supusă influențelor religioase și politice. Din păcate, moartea ei în anul 415, când a fost ucisă brutal de fanatici creștini, reprezintă un sfârșit tragic al vieții sale și un moment simbolic în istoria științei și filozofiei.

Deși viața ei a fost marcată de violență, moștenirea ei trăiește prin influența pe care a avut-o asupra dezvoltării științei și filozofiei, precum și prin educarea noilor generații de femei implicate în filozofie și știință. Hypatia rămâne unul dintre cele mai importante simboluri ale luptei pentru știință și libertatea intelectuală din istorie.

Operele și invențiile Hypatiei:

  • Comentarii la lucrările lui Platon “Timaeus” și ale lui Aristotel “Categorii” - Hypatia a scris comentarii la aceste lucrări filozofice, care au contribuit la păstrarea și transmiterea învățăturilor lui Platon și Aristotel de-a lungul secolelor.
  • Îmbunătățirea astrolabului - instrument pentru măsurarea poziției corpurilor cerești, care a devenit o unealtă cheie pentru astronomi în acea perioadă.
  • Sfera armilară - instrument pentru modelarea cerului, pe care l-a folosit pentru a explica fenomenele astronomice.
  • Lucrarea “Cartea despre calcul” - deși nu a fost păstrată în totalitate, se știe că Hypatia a lucrat la introducerea unei metodologii pentru rezolvarea problemelor matematice, inclusiv geometrice și algebrice.
  • Lucrarea despre secțiuni conice - Hypatia a studiat și dezvoltat teoria secțiunilor conice, ceea ce a fost o contribuție semnificativă în domeniul geometriei. Această lucrare a pus bazele pentru dezvoltarea ulterioară a geometriei analitice.
  • Algebra și matematică - a lucrat la sursele matematice, explicând și extinzând înțelegerea problemelor și relațiilor dintre aritmetică și geometrie.

Leontion, secolul IV î.Hr.

Leontion a fost cu adevărat o figură fascinantă din antichitate, dar informațiile despre ea sunt foarte limitate, ceea ce o face puțin misterioasă. Cu toate acestea, ceea ce știm despre ea o face parte importantă a istoriei filozofice.

Leontion a trăit în secolul al IV-lea î.Hr. și a fost ucenica lui Epicur, fondatorul școlii filozofice a epicureilor. Deși scrisurile sale sunt în mare parte pierdute, un fragment cunoscut al scrisorii ei către Epicur arată că a fost profund implicată în filozofie și dezbaterile intelectuale ale timpului său. Această scrisoare este valoroasă pentru că ne oferă o perspectivă asupra relației ei cu Epicur și orientarea filozofică.

De asemenea, Leontion a fost cunoscută pentru faptul că a criticat pe Teofrast, filozoful care a succedat lui Aristotel la Liceu, demonstrând astfel independența sa de gândire și abordarea critică față de autoritățile filozofice ale timpului. Din păcate, celelalte informații despre viața și activitatea ei sunt pierdute, iar istoria nu a păstrat mai multe date despre învățăturile sau contribuțiile ei filozofice specifice.

Deși nu a lăsat o cantitate mare de urme scrise, influența ei prin învățătura sa în școala lui Epicur și atitudinea sa critică față de tradițiile filozofice ulterioare arată cât de semnificativă a fost în cercurile filozofice ale vremii sale.

Areté, secolul V î.Hr.

Areté din Cyrene, fiica filozofului Aristippus, a fost o figură cheie în filozofia secolului al V-lea î.Hr., care a continuat tradiția tatălui său, fondatorul Școlii din Cyrene. Tatăl ei, Aristipus din Cyrene, a fost discipolul celebrului Socrate.

Deși opera ei a fost pierdută, este menționată în numeroase surse istorice, printre care se numără Diogenes Laertius, Strabo, Aelius, Clement of Alexandria, Theodoret of Cyrrhus, Aristocles și Suda. Conform însemnărilor, în școala ei au învățat unii dintre filozofii cunoscuți ai vremii, precum Theodor Atist și Anniker. Și se știe că 110 filozofi au fost discipolii direcți ai ei.

Școala din Cyrene, înființată de tatăl ei, a fost una dintre primele curente filozofice care a studiat sistematic rolul plăcerii și durerii în viață. Filozofii acestei școli susțineau că disciplina, cunoașterea și acțiunile conforme virtuților pot duce la plăcere, în timp ce emoțiile negative precum furia și frica doar amplifică durerea. Această abordare filozofică a fost una dintre primele forme de hedonism, care a fost ulterior dezvoltat de-a lungul secolelor și a redevenit semnificativ în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea datorită filozofilor precum Jeremy Bentham.

Areté a îmbogățit lucrarea acestei școli filozofice adăugând aspecte suplimentare, subliniind importanța plăcerii raționale și legătura acesteia cu virtuțile și comportamentul moral. Filozofia ei nu a glorificat doar plăcerea, ci a insistat ca plăcerea să fie întemeiată pe principii raționale și etice.

Fiul ei, Aristip II, a moștenit școala pe care Areté a condus-o, ceea ce demonstrează influența sa durabilă asupra tradiției filozofice. Capacitatea ei de a crea o moștenire intelectuală pe termen lung prin intermediul școlii și a discipolilor ei contribuie la recunoașterea sa în istoria filozofiei.

Deși scrierile ei sunt pierdute, Areté a fost cunoscută și apreciată de marii filozofi, printre care și Socrate, Platon, iar mai târziu Aristotel, care erau familiarizați cu învățăturile și rolul ei în cercurile filozofice ale vremii sale. Influensa sa este evidentă și în scrierile filozofilor ulteriori, precum Hrizip, Cleanthes și alți filozofi ai Școlii Stoici.

Era cunoscută în special pentru criticile sale la adresa ideilor filozofice ale vremii, printre care se remarcă Teofrast, succesorul lui Aristotel la Liceu. Arete a fost supărată de opiniile sale cu privire la etică și natura virtuților, ceea ce indică abordarea ei filozofică și capacitatea de a contesta teoriile dominante ale timpului ei.

Deși lucrările ei s-au pierdut, Arete a pus bazele dezvoltării filozofiei și eticii virtuții. Elevii ei, printre care s-au numărat mulți filosofi de seamă, și-au continuat munca, modelând viitoarele școli filozofice și punând bazele dezvoltării ulterioare a filosofiei. Într-o perioadă în care femeile erau rareori recunoscute ca autorități intelectuale, Arete a pus bazele gânditorilor de mai târziu și a contribuit la recunoașterea treptată a femeilor în filozofie. Deși numele ei nu este la fel de cunoscut ca cel al multor filozofi bărbați ai perioadei, moștenirea ei filozofică a modelat cu siguranță istoria filosofiei.

Literatură și surse suplimentare:

Surse primare:

Diogenes Laërtius, Vieți și opinii ale unor filozofi eminenti – conține informații despre femeile în filosofie, inclusiv Themistocleia.
Plutarh, Viața lui Pericle – menționează Aspasia și influența ei intelectuală.
Clement din Alexandria, Stromata – înregistrează informații despre pitagoreeni, inclusiv Theano și alte femei filozofe.
Cicero, Tusculan Discourses – menționează Leontion și atitudinea ei critică față de aristotelici.

Surse secundare și literatură:

Mary Ellen Waithe, A History of Women Philosophers, Volumul 1: Ancient Women Philosophers 600 i.e.n. - 500 A.D. – un studiu exhaustiv asupra femeilor filozofe din Grecia antică și Roma.
Sarah Pomeroy, Goddesses, Whores, Wives, and Slaves: Women in Classical Antiquity – analizează rolul femeilor în Grecia antică, inclusiv contribuțiile lor la filosofie.
Lisa Shapiro (ed.), The Routledge Companion to Feminist Philosophy – conține capitole despre femeile în filozofie de-a lungul istoriei, inclusiv în Grecia antică.
Rebecca Buxton și Lisa Whiting, The Philosopher Queens – o abordare mai modernă a femeilor în filozofie, inclusiv a celor din cele mai vechi timpuri.
Dacă doriți să aflați mai multe, aceste cărți sunt un punct de plecare excelent.

Fotografii:
- By Berthold Werner\, CC BY-SA 3.0\, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=71450629
- By Unknown artist - Jastrow (2006)\, Public Domain\, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1307582
- By Ángel M. Felicísimo - Astrolabio\, CC BY-SA 4.0\, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=46444536
- By Carole Raddato from FRANKFURT\, Germany - Double portrait of the poetess Sappho (?) and Alkios of Mytilene\, 2nd century AD from Italy\, Roman copy of a 4th century BC original\, Neues Museum\, BerlinUploaded by Marcus Cyron\, CC BY-SA 2.0\, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=30157740
- By Nicolas-André Monsiau - Own work\, Public Domain\, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=28482644