Asos este un mic sat turistic, situat la aproximativ 9 km distanță de drumul principal care duce către faimoasa plajă Mirtos, spre nordul insulei. Accesul în Asos se face cu mașina sau cu scuterul. Drumul este abrupt și cu multe serpentine. După intrarea în sat, ajungi într-o mică piață cu case vechi înconjurate de câteva romantice restaurante tradiționale grecești. Plaja locală este mică, dar apa este curată. În partea stângă a satului, o șosea semicirculară duce către vechea cetate, accesul făcându-se pe jos, pe serpentine abrupte. Satul este foarte mic și are două plaje mici. Una dintre ele este mai aproape de centrul satului. Pe tot parcursul sezonului, șezlongurile și umbrelele de soare sunt așezate în cea mai mare parte pe această plajă. Cea de-a doua plajă se află pe o stradă îngustă care duce către cetate. Câteva golfulețe frumoase sunt situate la nordul satului, dar este posibil să se ajungă la ele doar cu barca.

În Asos există doar câteva magazine de suveniruri, cafenele și restaurante, precum și un minimarket. Cei care decid să ajungă în satul Asos vin aici pentru a se bucura de natura intactă și de marea frumoasă. În jurul micuței și frumoasei piețe se află câteva restaurante și cafenele tradiționale grecești, ideale pentru cei care caută locul perfect pentru o cină romantică și de neuitat.

Interesanta cetate, cu o bogată istorie, se află pe partea stângă a satului. Cea de-a doua cetate insulară este Agios Georgis, situată în sudul insulei, în apropierea localității Peratata. Asos a fost timp de mulți ani capitala insulei Cefalonia de Vest și sediul guvernatorului venețian. Asos este una din cele mai mari cetăți din Grecia. A fost construită la sfârșitul secolului al XVI-lea și ocupă o suprafață de aproximativ 44.000 mp. În prezent, aceasta este un punct de atracție obligatoriu pentru turiști și o stațiune cunoscută.

Venețienii au construit cetatea pentru a proteja insula de atacurile turcilor și a piraților. Aceasta are un zid perimetral de doi kilometri. Planul inițial de a coloniza cetatea cu locuitori autohtoni nu a fost niciodată pus în aplicare. Unul dintre motivele principale pentru aceasta este că în această parte a insulei nu există surse naturale de aprovizionare cu apă, astfel că această idee a fost abandonată, cu toate că castelul a rămas sediul guvernului venețian în Cefalonia până la sfârșitul domniei venețiene în 1799. Chiar și astăzi, accesul la cetate nu este ușor. Printr-un număr de serpentine abrupte prin pădure se ajunge în vârf, iar escaladarea este posibilă exclusiv pe jos.

Între 1800 și independența Greciei în 1865, și de atunci înainte, aici au trăit doar aproximativ 1700 de oameni. La sfârșitul anilor ‘20, cetatea a fost folosită ca închisoare, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ca închisoare militară, iar apoi ca închisoare pentru opozanții politici ai Junta Greciei (1967-1974). Din 1953, a devenit locuința unei mici comunități cunoscute sub numele de Kastrani, care se ocupau cu producția de ulei de măsline și struguri.

După marele cutremur din 1953, care a devastat malul Ionic, închisoarea a fost desființată, iar cetatea a fost abandonată. Recensământul din 1961 a înregistrat șase locuitori ai cetății, iar ultimul locuitor a părăsit acest loc în 1963.

Inițial, castelul avea patru porți, dar astăzi există doar două mari, în timp ce porțile mai mici sunt în ruină. Vizitatorii trec prin tunelul mic la poarta principală, iar în colțul superior al celei de-a doua porți este gravat stema Leului Venețian.

În ruinele care au rezistat până în prezent, este greu de găsit cele 200 de case și cele 65 de clădiri publice care existau odinioară aici. Vizitatorii de astăzi pot vedea ruinele închisorii și celulelor din centrul cetății, care sunt destul de bine conservate. Există, de asemenea, ruinele unei foste cazărmi a armatei germane și biserica “franceză” învecinată, care era folosită de ocupanții francezi.