Într-un timp în care interesele și banii sunt cele mai importante, adevaratele valori și adevărați prieteni sunt rarități pe care trebuie să le prețuim și să le cultivăm.
Grecia și poporul grec au fost dintotdeauna cei mai buni prieteni ai noștri și avem dovada acestui lucru și în evenimentele recente.
În timpul crizei și războaielor din anii ‘90 și după aceea, aproape fiecare familie din Tasos a primit unul sau doi copii din Serbia pentru o perioadă destul de lungă. Cred că această practică de a primi copii în vizită a durat chiar și zece ani.

Insularii s-au organizat foarte bine și au înființat un centru în care s-au adus încălțăminte și îmbrăcăminte, nu orice fel, ci bine întreținute și de calitate, uneori chiar noi. Au strâns jucării și bani, iar în dispensare stăteau la rând pentru a dona sânge în mod voluntar.

În Kavala, diferite organizații și indivizi au organizat acțiuni similare și suporterii echipelor de fotbal (în special suporterii echipei de fotbal AEK) s-au evidențiat.

Eu în acea perioadă locuiam în sudul Serbiei, unde se aduceau tone și tone de portocale și alte fructe.

În Vranje, exista o organizație umanitară numită “Čovekoljublje” care primea tone de ajutoare din Grecia, inclusiv medicamente, mobilă, dispozitive electronice și hrană…

Mănăstirile grecești, în special Mănăstirea Sfânta Lidia din Asprovalta, au primit mii de oameni și copii ai noștri pentru perioade mai lungi sau mai scurte, au organizat tabere de vară gratuite și au strâns ajutoare.

În acea perioadă, în mănăstire trăia arhimandritul Teofilo Zisopulos, un mare prieten al poporului sârb care era organizatorul tuturor acțiunilor de ajutorare a poporului nostru.

Teofilo Zisopulos a organizat în anii ‘90 convoaie de ajutoare pentru poporul Republicii Srpska, a găsit donatori și hrănitori pentru copiii orfani de război, bani pentru bursele școlare ale elevilor și studenților…

Părintele Teofilo și-a dedicat întreaga viață umanismului și milostivirii și a primit Ordinul Njegoša de gradul I al Republicii Srpska și Ordinul Sfântul Sava de gradul I al Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Preoții din Patras sunt cunoscuți pentru faptul că trimit ajutoare în Serbia în valoare de zeci sau chiar sute de mii de euro în fiecare an.

În piețele din întreaga Grecie, s-au organizat proteste împotriva bombardării Serbiei, iar mulți cântăreți cunoscuți au ținut concerte în semn de susținere a Serbiei. Unii greci au stat în Serbia în timpul bombardamentelor în semn de solidaritate.

Dacă stau să mă gândesc, chiar nu avem prieteni mai buni decât grecii?

În anii ‘90, satul pentru copii fără îngrijire părintească din Sremska Kamenica era aproape lăsat în voia soartei. Criză, război și puține ajutoare. Doar câțiva binefăcători aveau grijă și ajutau copiii.

Ana Vukojeva trăia în satul pentru copii la acea vreme și experiența ei este următoarea:

“Preoții Isaija și Makarije de la Biserica Sfinților Apostoli din Nea Kalitratia adunau mâncare și îmbrăcăminte pe tot parcursul anului, împreună cu credincioșii din Kalitratia și trimiteau ajutoare la Satul pentru copii din Sremska Kamenica. Nu pot să spun exact cum era organizat acest lucru, dar îmi amintesc că din când în când ajungeau camioane cu ajutoare în sat și primeam și daruri de Crăciun de la copiii greci. Ajutorul acesta ne-a fost, într-adevăr, de mare folos în acea perioadă. În timpul verii se organiza în mănăstire o tabără pentru copii, de obicei în jur de 50 de copii erau “răsplătiți” fie pentru succesul la școală, fie pentru alte realizări, iar autobuzul ne ducea în Grecia. Copiii care doreau să fie botezați aveau această opțiune și nașii lor erau greci care doreau să-i boteze. Așa am fost botezată și eu acolo, iar nașii mei erau din Salonic, dar din păcate nu am rămas în contact cu ei, deoarece s-au mutat în Australia acum aproximativ 15 ani. Povestea mea și povestea altor copii din satul pentru copii vorbește mult despre greci, despre religiozitatea lor, dragostea lor față de viață și de tineret, altruismul și înțelegerea față de alienare, singurătate și respingere… Ah, am încă ceva de adăugat. Părintele Isaija a finanțat singur acest călătorie pentru noi, din propriile sale venituri personale, și am avut o mare considerație pentru asta… Atunci am înțeles pentru prima dată ce înseamnă să fii călugăr. A mâncat foarte puțin, aproape toată ziua petrecea în grădina lui în care cultiva legume, iar restul zilei era în biserică în cadrul mănăstirii - un om minunat și blând…”

Tatjana Sikima ne-a scris și ea experiența sa:

“Din păcate, nu cunosc numele exacte ale oamenilor și organizațiilor care ne-au ajutat. Am locuit într-un adăpost colectiv numit “Zvezdani gaj” la Zvezdara ca refugiat, între 1992 și 1994. Primeam în mod regulat ajutoare din Grecia, în materie de alimente, îmbrăcăminte, țigări. Știu că copiii rămași fără părinți și copiii care erau singuri în acel adăpost mergeau în Grecia în vacanțe și erau găzduiți de familii grecești pentru o perioadă mai lungă. Au existat și copii care rămâneau acolo pentru a-și continua educația iar acele familii aveau grijă de ei. Din păcate, numele lor erau fie nespuse, fie au dispărut în decursul anilor. Noi nu am fost singurul adăpost colectiv care a fost ajutat.”